Războiul din Ucraina își face simțite efectele și pe piața fructelor de pădure. Afectarea relațiilor economice cu Rusia a însemnat pentru producătorii de „pomușoare” din Republica Moldova pierderea unei piețe importante, care absorbea aproximativ 80% din producția de afine, coacăze, zmeură, mure și căpșuni.
Producătorii precum Dorin Tofan, din Nisporeni, declară că pentru acest an soluțiile vor consta în orientarea exportului către alte piețe și în direcționarea unei părți mai mari din producție către procesatorii locali, pentru obținerea de produse derivate, mai puțin perisabile. Este o turnură nefericită pentru un sector care înregistrase o creștere spectaculoasă începând cu 2018. La acel moment, conform analiștilor de la EastFruit, veniturile exportatorilor moldoveni de fructe de pădure proaspete, obţinute din livrările către Rusia crescuseră cu 84% față de anul 2017,iar volumul exporturilor crescuse cu 88% - până la 3,1 mii tone.
Rămâne de văzut în ce măsură această stare de fapt va influența și volumele de fructe de pădure tranzacționate pe piața din România, precum și prețurile de achiziție de la producători în sezonul 2022.
Noi respectăm natura și am adoptat o alternativă mai puțin profitabilă, dar mai responsabilă, la agricultura industrială.
La poalele munților Făgăraș, pe o vale cu sol fertil, apă curată și soare din belșug. Valea Berivoi face parte din rețeaua europeană de zone naturale protejate Natura 2000.
Portofoliul nostru de clienți fideli include supermarketuri, procesatori, magazine de proximitate și cumpărători direcți. Numitorul comun pentru această clientelă variată este interesul pentru fructe de calitate, cultivate natural, fără pesticide și alte substanțe periculoase.
Credem că hrana sănătoasă, aerul curat și zâmbetele sunt cel mai bun regim pentru un stil de viață sănătos. Porțile fermei sunt deschise pentru cei care doresc să vadă îndeaproape cum se cultivă fructele de pădure ecologice și mai ales cât de gustoase sunt.
Afinele bio au făcut parte din începuturile fermei noastre, dar în prezent au rămas o cultură secundară în cadrul acesteia. Am ales să ne concentrăm pe ceea ce facem cel mai bine – zmeura bio – întrucât pe piață există deja un număr suficient de cultivatori de afine ecologice care răspund nevoilor consumatorilor. Rămânem fideli valorilor noastre și continuăm să oferim produse de calitate, cultivate responsabil și cu respect pentru natură.
La Transylvania Berry, am pornit la drum cu pasiune pentru fructele ecologice autentice și dorința de a aduce consumatorilor gustul natural al fructelor cultivate fără pesticide. În primii ani, activitatea noastră s-a concentrat pe cultivarea de zmeură destinată procesării – pentru siropuri, dulcețuri și alte produse tradiționale, apreciate atât de marii procesatori, cât și de gospodinele pasionate de gustul autentic.
Odată cu schimbarea pieței și creșterea cererii pentru produse bio proaspete, cu un aspect atractiv, ne-am adaptat. Am optimizat operațiunile de la fermă fără a ne compromite valorile legate de respectul față de natură. Am introdus soiuri noi, am implementat cultura acoperită cu tunele pentru extinderea sezonului de recoltare și am rafinat întregul proces logistic.
Astăzi, aprovizionăm marile magazine cu zmeură ecologică ce îmbină aspectul plăcut cu gustul desăvârșit. Datorită investițiilor recente, sezonul nostru de recoltare se poate întinde până la 5 luni, iar livrările se desfășoară cu regularitate, în condiții optime. Ne bucurăm că prin acest canal de distribuție zmeura noastră poate ajunge la un număr foarte mare de consumatori, care aleg cu încredere de la raftul de bio zmeura de la Transylvania Berry.
Ne pare rau, momentan nu s-a putut realiza conexiunea cu baza de date a blogului nostru!
Va rugam reveniti!